Teatrul miroase a muştar, pufuleţi şi ketchup
„Made in China", o piesă recomandată doar spectatorilor cu stomacul tare
26 mai 2007
DAN BOICEA
Fericirea se vinde la supermarket. Carbogazoasele, chipsurile, pufuleţii şi floricelele de porumb sunt noile droguri ale societăţii. În spectacolul "Made in China", de la Teatrul Desant, alimentele sunt personaje principale. O familie obişnuită: soţ, soţie şi copil îşi "salvează" existenţa prin consum, lăsându-se dominată de propriile pofte nemăsurate.
Lumea imaginată de textul lui Rodrigo Garcia nu-i lasă sufletului spaţiu de respiraţie. Sentimentele cedează în faţa consumului. Cei trei nu mai au timp să-şi vorbească pentru că au gura mereu plină cu gustări de care nu au nevoie. O sufocantă parodie, pusă în scenă de regizoarea Ioana Păun, care foloseşte abil un întreg ghiveci de alimente, pentru a şoca.
Scenă sub asediul muştarului
În spaţiul strâmt de la parterul unui bloc, unde se desfăşoară spectacolul Teatrului Desant, se dezlănţuie un adevărat atac culinar, care îi lasă total dezarmaţi pe spectatorii din primele rânduri.
Evenimentele unei zile obişnuite îl înnebunesc pe soţ: telefoanele şi răspunsurile şablon de la serviciu, regulile mult prea stricte ale firmei, superofertele înşelătoare de la magazinul universal, traficul sugrumat. Deja surescitat, bărbatul îşi surprinde soţia împietrită cu ochii la telenovele şi fiul afundat în lumea virtuală a jocurilor video. Le atrage atenţia în clipa în care îşi afundă mâinile goale în borcanele cu muştar cumpărate. Speră să găsească etichete bănoase. Eşec. Nu va fi miliardar, aşa cum i s-a promis în reclame. Aflată la îndemâna răzbunării sale, frustratul îşi loveşte nevasta cu un tub de ketchup. Produsul sare în toate părţile, amestecându-se pe scenă cu muştarul. Isterizat, varsă pe jos, la picioarele publicului atacat de mirosuri, încă două sticle de suc, câteva pungi de chipsuri, pufuleţi cu un înţepător miros de brânză şi doi pepeni verzi. De ce? Pentru că euforia consumismului abrutizează şi bestializează destine.
Oamenii cred că surogatele sunt, de fapt, definiţia însăşi a fericirii.
Dacă ajungeţi la acest spectacol, luaţi-vă locuri cât mai în spate.
